Festivalul BelEU Fest este un eveniment cultural anual care se desfășoară pe malul lacului Beleu, în Rezervația Prutul de Jos, Slobozia Mare, raionul Cahul. Ajuns la cea de-a IV-a ediție, festivalul promovează valorile naturii, culturii și gastronomiei locale, reunind comunități din Republica Moldova, România și Ucraina .
Anul acest evenimentul are loc sâmbătă, 16 august 2025, începând cu ora 9:30, și aduce în prim-plan colective artistice din cele trei țări, care oferă spectacole de muzică și dans popular.
Printre invitați se numără Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” și Ansamblul „Vatra Horelor” din Slobozia Mare, care colaborează de peste 30 de ani.
Pe lângă spectacolele artistice, festivalul include Parada Portului Popular, târgul meșterilor populari, ateliere gastronomice și de țesut covoare, precum și activități recreative precum plimbări cu barca și cu caii.
BelEU Fest este o platformă ce încurajează păstrarea și promovarea tradițiilor locale, dar și un punct de atracție turistică important în regiunea Cahul.
Festivalul sprijină, de asemenea, Zilele Diasporei și contribuie la dezvoltarea afacerilor locale, reprezentând o legătură culturală și economică între comunități și o reafirmare a parcursului european al Republicii Moldova.