‼ ‼ ATENȚIE ‼ ‼ AMBROZIE‼ ‼

19 iunie 2024 - În Anunțuri , Rapoarte
ANSA cheamă cetățenii, deținători de terenuri, să fie responsabili și să se conformeze legislației.
 
Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia L.) este o plantă inofensivă, răspândită pe marginea drumurilor, pe ogoare, prin culturi de trifoi, ruine și locuri lăsate în paragină.
Buruiana produce cantități mari de polen, care, prin diseminare, ajunge a fi cea mai frecventă cauză a alergiilor.
 
Întru diminuarea impactului negativ asupra sănătății umane, cauzat de buruiana ambrozia, se întreprind următoarele măsuri de combatere:
Mecanică, prin lucrări agricole: coasa mecanică, grapa cu discuri, combinator.
Cea mai eficientă metodă este cosirea repetată, aceasta trebuie executată, cel puțin lunar, în perioada lunilor iulie – septembrie.
Chimică , prin utilizarea erbicidelor, atunci când suprafața infestată cu această buruiană este foarte mare sau condițiile nu permit executarea cosirilor.
 
În acest caz, erbicidarea se aplică la începutul perioadei de vegetație a plantei.
Buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an!!
 
Conform art. 189 alin. 2 al Codului Contravențional al R. Moldova nr. 218 din 24.10.2008, omiterea îndeplinirii la timp sau încălcarea în mod intenționat de către deținătorii de terenuri a măsurilor obligatorii privind combaterea dăunătorilor de carantină, a agenților patogeni ai bolilor de plante și a buruienilor, se sancționează cu amendă de la 3 la 12 unități contravenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 24 la 48 de unități contravenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 48 la 90 de unități contravenționale aplicată persoanei juridice.
 
 

Satul Slobozia Mare – un loc cu rădăcini adânci, oameni primitori și un viitor construit cu grijă.

© 2016 - 2025, Primăria Slobozia Mare, Cahul. Toate drepturile rezervate.